VESTI DE LA PRIETENII NOSTRI MISIONARI

Mihai si Geni – misionari in VIETNAM

Veşti de la Mihai, Geni şi Mihnea Jeremiah

A trecut o luna şi 2 săptămâni de când suntem în Hanoi, Vietnam. Mulţumim tuturor celor care aţi fost şi sunteţi alături de noi în rugăciune, finaciar şi prin încurajările pe care le-am primit.

În aceast timp, de când am ajuns aici, a trebuit să ne aşezăm „cortul” în multe locuri şi ne-am simţit ca nişte nomanzi, dar asta ne-a dus cu gândul la o altă familia de nomazi îndrăgită de noi, şi mai ales de Domnul: Avraam şi soţia lui Sara, care au urmat chemarea Domnului de a pleca din ţara lor şi şi-au aşezat cortul în multe locuri până au ajuns în ţara promisă. Avraam a zidit câte un altar Domnului în fiecare loc unde poposea şi L-a onorat pe Dumnezeu. În fiecare loc unde am fost găzduiţi am zidit şi noi altare Domnului prin laudă şi închinare, prin rugăciuni înălţate şi prin mulţumirea inimii.

Geneza 13:18
Evrei 11:8-10

A fost foarte greu să găsim un apartament de închiriat la un preţ accesibil. Slăvit să fie Domnul că El ne-am ajutat să găsim un apartament cu o chirie nu foarte mare şi care se află într-o zonă unde credem că este mult seceriş.

Pe acelaşi palier cu noi sunt 3 familii cu copii şi, aproape zilnic, una din familii bate la uşa noastră ca să ieşim cu Mihnea afară, chiar dacă ei nu înţeleg engleza şi chiar dacă noi nu vorbim vietnameza, aceşti oameni doresc să petreacă timp cu noi. O altă familie de pe acelaşi palier şi-a exprimat dorinţa să vină în vizită la noi ca să mâncăm împreună.

Răspuns la rugăciuni:
-Am găsit apartament de închiriat.
-Autorităţile au apobat începerea şcolii biblice (DTS)

Iacov 5:16

Este uimitor cât de mult se foloseste Dumnezeu de micuţul Jeremiah în a aduce prieteni în viaţa noastră.Oameni de pe stradă se opresc şi vor să vorbească cu noi pentru că îl plac pe Mihnea Jeremiah. Dumnezeu se foloseşte de lucruri mici sau poate neînsemnate pentru noi cei mari ca să facă lucrări frumoase şi măreţe.

Am început să ne rugăm pentru vecinii noştri şi dorim ca să fie mântuiţi.Vrem să îi invităm la Biserică, Dumnezeu să ne dea înţelepciune să ştim când să o facem.
Apartamentul în care stăm nu este mobilat, avem o plită mică unde putem găti şi un frigider unde putem păstra la rece mâncarea. Mâncăm şi dormim pe jos (ca într-un cort), dar bucuria pe care o purtăm în inimi nu poate fi exprimată în cuvinte. Prezenţa Lui este cu noi şi umple „cortul” nostru şi asta ne dă o bucurie imensă. Credeam că nu o să facem faţă într-un apartament nemobilat dar păşind prin credinţă  am văzut că, de fapt, un singur lucru contează: prezenţa LUI.

Eu, Mihai, am început cursurile de învăţatre a limbii vietnameze şi merg de 4 ori pe săptămână la Universitate. Este o limbă foarte grea şi nădăjduiesc totalmente în ajutorul LUI. Îmi practic fiecare cuvânt învăţat cu oameni de pe stradă, de la piaţă, cu vecinii… Aşteptăm acele zile în care putem să comunicăm cu ei mult mai mult.
Datorită începerii şcolii ne vom putea extinde viza pentru un an de zile. Pe 1 mai vom aplica pentru prelungirea vizei şi sperăm să nu avem nici un obstacol în obţinerea ei.

Muţumiri:
Mulţumim tuturor celor ce v-aţi rugat pentu noi.
Mulţumim bisericii IZBÂNDA, din care facem parte, că sunteţi alături de noi.
Mulţumim Agenţiei Kairos pentru ajutorul şi toată susţinerea pe care ne-o oferă.
Mulţumim tuturor bisericilor, prietenilor care sunteţi implicaţi în această lucrare.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Ziua de Paşte aici a fost foarte diferită. Oamenii muceau de zor, ca într-o zi obişnuită. Este aşa întuneric spiritual şi închinarea la idoli este peste tot în jur.
Vineri la biserică am trăit momente înălţătoare, s-au vizionat secvenţe cu suferinţele şi cu răstignirea Domnlui Isus – toată adunarea (cca. 60-70 persoane ) era în hohote de plâns şi spre final o femeie şi-a predat viaţa Domnului şi, apoi, seara s-a încheiat cu luarea cinei, am trăit bucurii de neexprimat. Rugaţi-vă ca sora să rămână pe cale statornică. Iar duminică, la adunarea recunoscută de stat s-au întors 45 de suflete la Domnul.
Suntem implicaţi în 2 grupe de casă. Rugaţi-vă ca Domnul să ne facă sare şi lumină pentru familiile din grup, unii dintre ei nu sunt credincioşi.
Pentru cei care ne-au cerut poze, ne pare rău că de data aceasta nu am putut să vă ataşăm şi poze cu noi aici în Hanoi. Încă nu avem un aparat foto, dar nădăjduim ca Domnul să ne dea unul curând şi să vă trimitem şi poze.

Motive de rugăcine:
1) Pentru sănătatea lui Mihnea Jeremiah (a fost foarte bonlav) şi nu este recuperat complet deşi i-am dat antibiotic.
2) Pentru obţinerea vizei pe un an de zile.
3) Pentru relaţii stabile cu vecinii.
4) Pentru înţelegerea şi învăţarea limbii.
6) Pentru banii de care avem nevoie.
7) Pentru unitate în echipa cu care lucrăm.
Pentru îndrăzneală în vestirea Evangheliei.
Dorim să aflăm despre voi cum sunteţi? Ce face Domnul în şi prin voi. Vă rugăm să ne scrieţi când puteţi.

În slujba Lui, Mihai, Geni şi Mihnea Jeremiah
heart4vn@yahoo.com
Donaţiile financiare pot fi făcute în conturile: (Numele complet, pentru a face donaţii îl puteţi obţine sunând la numărul: 0744754457)
EUR: RO84 BRDE 410 SV 1855 0354 100
RON: RO51 BRDE 410 SV 5944 5244 100
SWIFT BRDEROBU

DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE IN LUCRARE!

SUNTEM ALATURI DE VOI IN RUGACIUNE!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: